Parohia Ortodoxă Română

„Sf. Ioan Botezătorul” și „Sf. Florian de Lorch” Braunau am Inn

O comunitate unde să ne simțim acasă, alături de toți frații de un sânge cu noi și sub purtarea de grijă a Părintelui tuturor.

Braunau am Inn

Braunau am Inn este un oraș cu aproximativ 20.000 de locuitori în Austria, în Innviertel (zona râului Inn) al Austriei Superioare (Oberösterreich), provincia nord-vestică a Austriei. Este situat la 90 km vest de Linz, aproape de granița cu landul german Bavaria.

Orașul a fost fondat în jurul anului 1110, devenind o fortăreață și o intersecție a unor importante drumuri de comerț, ale sării și vapoarelor de pe Râul Inn. În istoria sa a fost condus de diferite popoare, printre care și de bavarezi înainte de 1779 și din nou între 1809 și 1816.

În acest oraș, pe strada Salzburger Vorstadt, la numărul 15, s-a născut Adolf Hitler, la 20 aprilie, 1889.

(Conținut bazat pe Wikipedia)

Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia.

Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca “nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan “a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea “Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?”, il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: “Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: “Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut “vorbi” sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu”.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: “Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: “Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: “Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: “Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

(Conținut bazat pe articolul D-lui Adrian Cocosila pe site-ul Crestin Ortodox)

Viaţa Sfântului Florian de Lorch

Biserica Ortodoxă prăznuiește la data de 4 mai (e cinstit în mod special de ortodocșii români din Germania) un alt martir al persecuției lui Dioclețian: pe Sfântul Florian de la Linz, cunoscut și ca Sfântul Florian de la Lorch. Invocat ca mijlocitor împotriva focului și inundațiilor, Sfântul Florian este pomenit tot pe 4 mai și de către Biserica Romano‑Catolică. Sfântul Florian este astăzi patronul Episcopiei Catolice de Linz, al mai multor biserici din Europa, dar și al doilea patron spiritual al parohiei noastre, Parohia Ortodoxe Române din Braunau am Inn.

Este cunoscut multora faptul că persecuția creștinilor în timpul împăratului roman Dioclețian (280‑304) a fost una dintre cele mai crunte și mai sângeroase dintre cele zece mari, enumerate de către istorici. Dioclețian, cel mai important dintre împărații ilirieni, este cunoscut astăzi și drept cel mai bun reorganizator al Imperiului roman, după aproape un secol de dezordine. Dincolo de aceste realizări, în plan religios el a fost un prigonitor al creștinilor. Între cei care au primit moartea martirică în timpul împăratului Dioclețian se numără și Sfântul Florian de la Linz. Știrile despre viața sfântului nu sunt multe, dar suficiente pentru a demonstra veridicitatea existenței sale, mai ales că au fost confirmate și de către anumite cercetări științifice.

Informațiile pe care le avem despre Sfântul Florian provin din Passio Floriani, scrisă (în două variante) în secolele VIII‑IX, până atunci ele fiind transmise pe cale orală. Ceea ce știm cu certitudine este faptul că Florian a fost un reprezentant al administrației romane și a locuit la Aelium Cetium (astăzi orașul austriac Sankt Pölten). Știm că în timpul martiriului nu mai era activ în administrație, iar unii pun „pensionarea” lui pe seama faptului că era creștin.

Al 4‑lea edict al lui Dioclețian împotriva creștinilor

Se știe că împăratul Dioclețian a emis patru edicte împotriva creștinilor sub lozinca radicală: nomen christianorum deleto (numele creștinilor să fie nimicit). Despre nici un împărat roman nu s‑a scris atât de negativ în legătură cu aversiunea față de creștini, deși ginerele său, Galeriu, l‑a depășit cu mult în zelul de a‑i prigoni pe ucenicii lui Hristos. Ultimul decret al lui Dioclețian împotriva creștinilor a fost emis în primăvara anului 304. Acest edict, așa cum afirma pr. prof. Ioan Rămureanu, i‑a fost de fapt „smuls” lui Dioclețian, de către Galeriu, în calitatea sa de cezar (Rămureanu, Ioan, Istoria bisericească universală, vol. I, București 1975, 93). Era cel mai grav dintre cele patru emise, declarându‑se război creștinismului și urmărindu‑se nimicirea lui. Astfel, au avut loc execuții publice și au fost stabilite zile de sacrificiu (de tămâiere) închinate zeităților păgâne. În aceste condiții, unii dintre creștini au apostaziat, alții au predat cărțile cerute (traditores), iar alții au primit martiriul. Între aceștia se număra și Florian.

Unele informații consideră că Florian n‑a fost doar un simplu funcționar în administrația romană, ci chiar locțiitorul sau șeful administrației provinciei romane Noricum.

Aceeași Passio ne spune că, după pensionarea lui Florian, guvernatorul Aquilinus, în urma ultimului edict al împăratului Dioclețian, a dat poruncă să fie descoperiți și persecutați creștinii în provincia Noricum. Astfel, 40 de creștini au fost prinși, supuși la multe chinuri pentru Hristos și apoi aruncați în temniță. Auzind acest lucru, Florian a plecat de la Aelium Cetium (Sankt Pölten) la Lauriacum pentru a‑i susține.

Lauriacum a fost un punct de staționare al unei legiuni romane și important oraș roman pe malul Dunării, pe teritoriul Austriei de astăzi, fiind situat pe râul Enns, astăzi orașul Lorch din Austria Superioară (nu departe de Linz). La început acesta a fost doar un mic centru pentru trupele romane, dar din jurul anului 200 d.Hr., Legiunea a II‑a Italica a înființat aici un lagăr, care timp de 400 de ani va fi atât cartierul general al legiunii, cât și centrul administrației romane pentru provincia Noricum, alături de Virunum (Zollfeldl lângă Maria Saal). În apropierea lagărului s‑a dezvoltat cu timpul o așezare umană, care prin secolul al III‑lea a fost declarată municipiu. De prin secolul al V‑lea acest municipiu a devenit și sediu episcopal.

„Sunt creștin!” Cazne și moarte martirică pentru Hristos

Ajuns în Lauriacum, Florian a fost întâmpinat și atacat de către foștii săi colegi, când i‑au cerut să jertfească zeităților păgâne, iar acesta a făcut mărturisirea: Sunt creștin! A fost purtat apoi în fața guvernatorului roman Aquilinus. Pentru că a refuzat să se lepede de creștinism, Florian a fost bătut cu vergi, i s‑au rupt omoplații, a fost supus la mai multe chinuri. Văzând că, în ciuda acestor suferințe, nu poate fi înduplecat, guvernatorul l‑a condamnat la moarte: să fie aruncat în râul Enns, având o piatră de gât. Mai târziu, tradiția a vorbit de o piatră de moară, care este astăzi adăpostită în cripta mănăstirii de la Linz. Pentru a avea forța de a suferi aceste pedepse, aflăm din Passio că Florian s‑a rugat cu aceste cuvinte Mântuitorului nostru Iisus Hristos:

„Doamne, Dumnezeul meu, în care am nădăjduit și pe care nu‑L pot trăda, Ţie doresc a‑Ţi sluji și a‑Ţi aduce cântări de laudă. Dreapta Ta să mă păzească, ca numele Tău să fie preaslăvit în cer și pe pământ. Doamne, dă‑mi virtutea de a răbda și primește‑mă între sfinții Tăi atleți, care înainte de mine au făcut cunoscut numele Tău. Îmbracă‑mă, Doamne, cu strălucitul veșmânt al virtuții Tale și mă întărește prin Duhul Tău Cel Sfânt. Nu lăsa să fiu biruit de diavol, ci fi Îndrumătorul meu pe drumul dreptății Tale, ca să Te preamăresc și să‑Ţi cânt imne, căci numele Tău este binecuvântat în veci. Amin”.

După executarea pedepsei, în urma unei vedenii, o femeie pioasă i‑a luat trupul, ieșit la suprafață, și l‑a înmormântat, după ce un vultur l‑a vegheat să nu fie pângărit. Deasupra mormântului va fi construită mai târziu o biserică în cinstea sfântului. Cei 40 de creștini pentru care Florian a intervenit, au murit și ei în temniță, pentru Hristos. Osemintele lor, pierdute în Evul Mediu, au fost redescoperite și aduse în bazilica din Lorch în anul 1900. După analizarea acestora de către specialiști (în anul 1968) și confirmarea autenticității lor, au fost așezate în altarul bazilicii.

Protector de foc și inundații

Mai târziu, pe locul micii bisericuțe a fost înălțată o abație, avându‑l pe Sfântul Florian ca patron. Existența acestei mănăstiri a fost probabil consemnată pentru prima dată într‑un document din secolul al VIII‑lea. Într‑un act de donație, emis la data de 1 aprilie 888, de către regele (mai târziu împăratul) Arnulf, se vorbește cu certitudine de: „monasterium sancti Floriani”. Mănăstirea a suferit pagube însemnate în timpul atacurilor avarilor și ungurilor.

În anul 1071, Episcopul Altmann de Passau a restaurat biserica și mănăstirea (cf. http://www.stift-st-florian.at/stift-st-florian/hl-florian.html), care în Evul Mediu a devenit una dintre cele mai importante mănăstiri augustiniene de pe teritoriul Austriei. Complexul monahal, care se vede și astăzi, în stil baroc, cu o bibliotecă impresionantă, a fost construit între anii 1686 și 1751. Frescele bisericii mănăstirii înfățișează suferințele Sfântului Florian și moartea sa martirică (cf. https://www.crestinortodox.ro/biserica‑lume/abatia‑sfantul‑florian‑linz‑67579.html).

Invocat ca protector împotriva focului, dar și împotriva inundațiilor, Sfântul Florian este astăzi patronul pompierilor, dar și al mai multor biserici din Austria, Germania, Polonia și chiar Ungaria. O listă întreagă cu bisericile și mănăstirile care‑l au ca patron pe Sfântul Florian, dar și cu locurile unde se păstrează moaștele acestui sfânt oferă Florian Trenner în cartea sa dedicată Sfântului Florian (Trenner, Der heilige Forian, 51‑68).

În anul 1971, Episcopia Catolică de Linz l‑a declarat pe Sfântul Florian patron principal al episcopiei, iar în anul 2004, la aniversarea a 1.700 de ani de la moartea sa martirică, Guvernul Austriei Superioare a hotărât să fie declarat ca patron spiritual al acestui teritoriu, alături de Sfântul Leopold.

Urmând îndemnul Sfântului Ioan Maximovici de a cinsti sfinții locali, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim Joantă l‑a declarat pe Sfântul Florian al doilea patron al Parohiei noastre, Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Florian de Lorch” din Braunau am Inn, Austria.

Piatra de moară cu care Sfântul Florian ar fi fost aruncat în râul Enns (în imaginea de mai jos) se păstrează astăzi în cripta Mănăstirii „St. Florian” din Linz.

(Conținut bazat pe articolul Pr. Protopop Dr. Alexandru Nan în Ziarul Lumina)